ŞĂGENII au fost din totdeauna
oameni muncitori dar au ştiut să
şi petreacă, fiind o mare familie în
care se respectă cu sfinţenie datina
străbună.
Chiar dacă tradiţiile s-au
mai diluat, în trecut, două datini de
iarnă adunau întreaga colectivitate:
colindatul şi uratul.
Satul se împărţea în două mari grupuri:
colindaţii, cei care savurează
colindele şi colindătorii, cei care
străbat uliţele şi poposesc la case
pentru a interpreta colindele de Stea.
Iarna aduce sărbătoarea belşugului,
căci bărbaţii au sacrificat porcul de
Ignat, preparând după tradiţie şoncurile
şi cârnaţii, şfarca şi caltaboşii
.
Gospodinele pregătesc marele
ospăţ, cu pricepere fac colacii,
pocăraiele apoi zupa, sarmele şi musai
friptura.
Bătrânele casei pregătesc Masa-Moşului,
după legea veche,
aşternând fânul mirositor pe masă,
apoi măsaiul ţesut din cânepă.
La loc
de cinste, în mijlocul mesei stă colacul
Moşului împănat cu fir de busuioc
şi o nucă. Alături stau rânduite
în vase de lut merele şi nucile. Apoi
vin Piţărăii îmbrăcaţi în stihare albe
şi interpretează colindele de stea şi
viflaimul.
Abia acum se pot face darurile de
Moş Crăciun pentru copii, iar bătrâ-
na casei oferă câte un mic cadou
fiecărui membru al familiei. Urmează
apoi ceremonialul „Cloţei”, în
care băieţelul familiei este aşezat pe
scaun având în braţe un coş cu fân,
simbol al unui cuibar de cloţă. Se
fac incantaţii şi se aruncă boabe de
porumb prin casă:
„Coţ! Coţ! Coţ!
Pui moţaţi! Pui moţaţi!
Scoate puii toţi!”.
Apropierea de sufletele morţilor din
familie se face în prima zi de Crăciun
prin „mersul cu colacul”, săvârşit doar
de bătrâna casei.
În tot acest timp, dinspre Casa
Naţională răsuna în tot satul torogotul
lui Papuc sau lauta lui Vasile
Buibaş, şăgenii jucând cu foc în Sala
Mare.
Înainte de marea trecere dintre ani,
la lăsatul serii, în Şag se pornea Pluguşorul
însoţit de zurgălăi şi de pocnetele
biciului. Obiceiul este unul
foarte vechi şi are legătură cu boii
mari folosiţi la muncile câmpului.
În ajun de Anul Nou
feciorii trăgeau brazdă cu
plugul tras de boi în grădinile
şăgenilor iar urarea era
declamată de unul dintre
tineri care juca rol de primar:
„S-au dus la arat
La ogorul durat
La măruţul coronat
Şi brazdă neagră au răsturnat
Apoi grâu de vară a semănat
Grâul semănat
Era mândru şi curat
Era mândru şi frumos
Ca şi faţa lui Hristos”.
Urmau apoi jocurile cu măşti din
jurul focului din avlie sau la colţul
uliţei, unde ceata de feciori mascaţi
juca în bătăile ritmate ale dubaşilor.
Erau obiceiuri cu rezonanţe magice
ce aveau menirea de a îndepărta tot
ce este rău din gospodărie şi comunitate.
La miezul nopţii familia se adună la
masa cu bucate alese. După masa
îmbelşugată femeile pregătesc sorcova
pentru dimineaţa Anului Nou.
Sorcova era bogată şi mândră.
Chita
sorcovei era formată din trei ră-
murele, în timp ce alte trei rămâneau
în casă pentru noroc şi belşug.
La sorcovă participau
cei mai mici membri ai
familiei de până la 9-10
anişori, cu condiţia ca
ceata să ureze doar la
vecini şi rude, iar darurile
pentru aceştia constau în
mere, nuci şi mai rar, câte
un bănuţ.
O parte din aceste obiceiuri au
dispărut, altele s-au transformat, dar
esenţa trăirii creştine a naşterii Domnului
şi a sărbătorilor de iarnă a ră-
mas neschimbată de sute de a