Sa ne amintim
La începutul secolului XX, Şagul era într-o plină dezvoltare, cauzată în bună parte de modernizarea agriculturii şi de apariţia micii industrii. AGRICULTURĂ DE TOP În perioada interbelică, Şagul era un centru de creştere a animalelor de top, cu foarte mulţi cai, vite, porci. În documente, apar la un moment dat, 9 crescători ce deţineau în gospodărie peste 1.000 de porci fiecare. „Localitatea noastră asigura grâu, porumb, animale de calitate prin crescătoria de cai pe care o aveau călugării franciscani, în locul unde este căminul.
Am descoperit că exista o casă a agricultorului unde au fost aduşi specialişti din străinătate. Prin intermediul ei s-a asigurat baza materială pentru agricultură, s-a instruit, s-a făcut comerţ” povesteşte doamna Mioara Stancu. Apoi, exista o diversitate nemaipomenită de activităţi agricole. „Nici nu am ştiut că am avut italieni care au crescut viermi de mătase, la care noi am renunţat în perioada comunistă. În zona Râ- tul Babii a fost orezăria imperială, devenită mai târziu orezăria CAP”. VIILE ŞAGULUI, O AMINTIRE La Şag au existat vii şi livezi întinse, a căror urmă astăzi nici nu se mai vede. „Şagul era înconjurat de vii.
Se făcea vin şi se exporta. Pe vremea comuniştilor, soţul meu a fost inginer viticol. Viile erau de jur împrejurul satului. Când veneam din Timişoara cu căruţa, când intram în august în Şag, era un miros numai de vie. Iar primăvara era mirosul de pomi fructiferi, pentru că aveam livadă”, îşi aminteşte cu nostalgie doamna Stancu. MICA INDUSTRIE În ceea ce priveşte mica industrie, astăzi ne vine greu de crezut cât de multe meşteşugrui se practicau şi ce furnicar de oameni trebăluia de dimineaţa până seara prin comună. „Mica industrie locală a fost deosebită. Nu pot să nu amintesc de directorul şcolar Gheorghe Cărdaş. În perioada interbelică a funcţionat, datorită lui, şcoala de ucenici în curtea şcolii. Gheroghe Cărdaş ridică atelierele şcolii unde s-au pregătit cei mai buni meseriaşi ai Şagului indiferent de naţionalitate. Datorită acestui centru de pregătire a tinerilor s-au format şi fabrici de prelucrare a pieilor. Se practicau tăbăcăritul, olăritul, prelucrarea lemnului în ateliere mici, croitoria. În perioada interbelică erau în Şag 10 fierării! Prin intermediul societăţii germane s-au adus meseriaşi din Viena care au făcut cursuri de croitorie. Apoi existau cele două cărămidării – sau ţiglării le numeam noi - şi există cărămizi vechi datate cu numele fabricii şi anul în care au fost făcute. Ultima s-a închis în anii 1980”. ARHITECTURA SPECIFICĂ ŞAGULUI Pe seama acestui avânt economic şi a bunăstării, oamenii îşi construiesc case de cărămidă, mari şi frumoase, împodobite cu un stil specific. „Stilul caselor m-a impresionat deosebit. Este barocul bănăţean specific Şagului şi barocul rococo cu elemente simbolistice deosebite. Din păcate se mai păstrează doar câteva case”, spune Mioara Stancu. COMERŢUL INTERBELIC În perioada de maximă dezvoltare economică, înainte de război, în Şag existau numeroase prăvălii care vindeau de toate. Printre comercianţi erau şi familii de evrei, ce erau foarte bine primiţi în localitate.
Legat de aceştia, doamna Stancu a desluşit un mister din trecut: “O farmacistă evreică a trăit o dramă. A aflat că urma să fie ridicată şi dusă în străinătate şi s-a sinucis. Eu am aflat acest lucru pentru că îl învinuiau pe primarul german că era vinovat, dar am clarificat că primarul doar a informat-o, să aibă grijă că vor veni să o ia”. RĂZBOIUL În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Şagului s-a trasat frontul german, aşa că nu au fost puţine necazurile. Mioara Stancu ne-a relatat un fapt mai puţin cunoscut din această perioadă: „Am descoperit o groapă comună la şosea, aproape de castelul de apă. S-au retras armatele germane şi ghinionul lor, după ce au traversat podul rutier, batalionul a fost bombardat, din eroare, de aviaţia germană. Toţi au fost făcuţi praf şi pulbere. Noaptea, alături de germanii din comună au sărit şi românii cu căruţele şi în taină i-au îngropat lângă şosea. Există o bătrânică, care când poate, se duce şi aprinde o lumânare la groapa aceea cu soldaţi care n-au mai ajuns acasă”.